UPDATE. Deznodământ în cazul femeii și a nepoatei sale, suspecte Covid-19, plimbate între spitale pentru că nu se făceau teste / Anunțul managerului Spitalului „Victor Babeș”

UPDATE. Deznodământ în cazul femeii și a nepoatei sale, suspecte Covid-19, plimbate  între spitale pentru că nu se făceau teste / Anunțul managerului Spitalului „Victor Babeș”
Publicat: 06/07/2020, 02:05
Actualizat: 06/07/2020, 02:12

Situație incredibilă în București: o femeie este internată cu COVID-19, iar mama și fiica, care au început să se simtă rău, au fost plimbate de la un spital la altul, apoi trimise acasă pe motiv că nu se mai fac teste.

Managerul Institutului „Victor Babeș”, Emilian Imbri: Familia „s-a reunit”, cele trei persoane sunt acum internate în același salon

Managerul Institutului „Victor Babeș”, Emilian Imbri, a declarat duminică, la Digi 24, că familia „s-a reunit” și cele trei persoane sunt acum internate în același salon. Cât despre situația inedită, medicul spune că „dacă căutăm vinovați o să-i găsim, dacă rămân practic lucrurile așa, s-a rezolvat”.

„S-au reunit acum. Colegii mei au reușit să facă un salon, să stea cu toții. Au fost niște probleme la început, pentru că se pare că cei de la DSP nu au răspuns ca să facă testele la solicitarea lor. De altfel, nu este o greșeală, pentru că testarea se face după câteva zile de la contact.

Însă, ei au acuzat ceva simptome și s-au speriat. Și atunci, sigur, au fost niște schimbări. Acasă, la spital, acasă și acum din nou internați, pentru care sigur că la un moment dat dacă căutăm vinovați o să-i găsim, dacă rămân practic lucrurile așa…. s-a rezolvat. Încercăm să facem tratamentul și vedem cât de repede se rezolvă.

Pe noi ne bucură că astfel de persoane nu cer să plece acasă conform legislației care le permite acest lucru, sau că nu au refuzat internarea. Este un lucru pozitiv care ne face să ne simțim mai siguri un pic” – a declarat Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș din București, pentru Digi 24.

Știrea inițială:

Pe la jumătatea acestei săptămâni, femeia, în vârstă de 44 de ani, a început să se simtă rău și a fost dusă cu ambulanța la Institutul Matei Balș să i se facă testul pentru COVID. O zi mai târziu s-a confirmat faptul că este infectată cu coronavirus, scrie Hotnews.ro.

Ea locuiește în același apartament cu soțul, fiica de 12 ani și mama ei de 70 de ani. Ieri, 4 iulie, fiica și mama ei au început să se simtă rău și au fost duse la Spitalul Clinic de Copii Doctor Victor Gomoiu unde li s-a spus că vor primi doar fetița, dar bunica nu a vrut să o lase singură, motiv pentru care au mers la „Victor Babeș”. Acolo au fost anunțate că nu se mai fac teste și că ambulanța le va duce acasă.

Managerul Spitalului Victor Babeș susține că se va face anchetă

Managerul Institutului, Emilian Imbri, a declarat pentru Hotnews că va face luni o anchetă internă în spital pentru a vedea de ce nu s-a făcut anchetă epidemiologică și de ce nu au fost testate rudele femeii.

Medicul Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș, a declarat că DSP București ar fi trebuit să facă anchetă epidemiologică în acest caz, să meargă acasă la rudele femeii internate cu coronavirus și să le recolteze probe pentru a le face testul.

Întrebat ce ar putea face acești oameni în cazul în care se vor simți rău în continuare, managerul Spitalului Victor Babeș a declarat că pot veni la spital și vor fi tratați, dar nu pot fi internați într-un spital COVID până nu există certitudinea că sunt infectați cu virusul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu